sibilă - explicat in DEX

sibilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SIBÍLĂ, sibile, s. f. Femeie căreia i se atribuia, în antichitate, darul de a prezice viitorul, fiind inspirată de zei. – Din fr. sibylle, lat. Sibylla.

sibilă (Dicționar de neologisme, 1986)
SIBÍLĂ s.f. Femeie căreia cei vechi îi atribuiau darul de a prevedea viitorul, fiind inspirată de zei. [< lat., gr. sibylla].

sibilă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SIBÍLĂ s. f. (ant.) femeie căreia i se atribuia darul de a prevedea viitorul. (< fr. sibylle, lat., gr. sibylla)

sibilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sibílă s. f., g.-d. art. sibílei; pl. sibíle

sibilă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sibílă, pl. e (vgr. lat. sibylla). Ghicitoare de la oracule: sibila de Cumae (oraș vechĭ grecesc lîngă Neapole). V. pitonisă.

sibilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sibilă f. femeie căreia cei vechi îi atribuiau cunoașterea viitorului și darul prevestirii: cu glasul adânc, cu graiul de sibile EM.

sibilă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SIBÍLĂ, sibile, s. f. (în Antichitatea greco-romană; la pl.) Preotese cărora li se atribuia darul profeției. — Din fr. sibylle, lat. Sibylla.