sfoară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊
Expr. A întinde sfoara (prea tare sau
prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva.
A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli).
A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate.
A da sfoară în țară = a răspândi o veste, un zvon; a da de știre.
Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante, cu care se poate lega un obiect.
2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊
Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară.
3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊
Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [
Var.: (
reg.)
șfáră, șfoáră s. f.]. – Probabil din
ngr. sfóra.