sfoară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊
Expr. A întinde sfoara (prea tare sau
prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva.
A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli).
A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate.
A da sfoară în țară = a răspândi o veste, un zvon; a da de știre.
Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante, cu care se poate lega un obiect.
2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊
Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară.
3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊
Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [
Var.: (
reg.)
șfáră, șfoáră s. f.]. – Probabil din
ngr. sfóra.sfoară (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sfoáră (-óri), s. f. –
1. Coardă, fir. –
2. (Înv.) Laț, șnur, împletitură. –
3. Lamă la ferăstrăul de mînă. –
4. Bucată (de teren). –
5. Truc, șiretenie, secret, partea invizibilă a unui negoț. –
Var. Mold. șfară. Sl. sŭvora (Miklosich,
Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 341; Conev 94),
cf. cr.,
slov.,
ceh.,
rus. svora, pol. sfora, ngr. σφόρα (Roesler 576; Meyer,
Neugr. St., II, 60).
Var. mold. reproduce vocalismul
rut., dar
ș- nu este clar;
cf. șfară. Sensul 4 există și în
funie. Der. sfor, s. n. (sensul curent de apă, curent central al rîurilor), din
sb. svor (Candrea),
cf. sp. hilero; sforar, s. m. (meseriaș care face sfori; intrigant, uneltitor);
sforărie, s. f. (frîngherie; uneltire);
șfărui, vb. (
Mold., a lega cu sfoară sau cu șnur);
însfora, vb. (a lega, a uni două scule de pescuit). – Din
rom. provine
rut. swara (Miklosich,
Wander., 21).
sfoară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfoáră (fir)
s. f.,
g.-d. art. sfórii; pl. sforisfoară (Dicționaru limbii românești, 1939)sfoáră f., pl.
sforĭ (ngr
sfōra, sfoară, d. vgr.
sŭnora, svora, cataramă, d.
sŭ-vratiti, a învirti; rut.
svára, ogdon; rus.
svóra, pol.
swora, sfora, păreche de cîni legați la vînătoare. V.
vîrtej).
Sud. Fir suptire de cînepă (maĭ gros de cît ata) care se întrebuințează la legat pachetele, la verificat o linie dreaptă (cum face dulgheru clnd întinde ciripia) ș.a. Funie de ceapă orĭ de usturoĭ făcută împletind frunzele lor. Curea, moșioară lungă și îngustă:
o sfoară de moșie. A trage sforile, a unelti din ascuns (ca cel ce trage sforile la jocu păpușilor).
A trage pe sfoară, a păcăli, a’nșela.
Caĭ înhămațĭ la sfoară, caĭ înaintașĭ (o păreche înaintea celeĭ-lalte,
à la Daumont. V.
bulziș). Adv. Direct, întins:
a veni sfoară acasă. — În Mold. sud
sfoară și
șfoară. În nord
șfară, pl.
șferĭ. V.
sfară 1.sfoară (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sfoară f.
1. funișoară din fire de cânepă; fig.
a trage pe sfoară, a păcăli pe cineva (locuțiune luată din jocul păpușilor);
2. ața sau șnurul dulgherului;
3. ceeace s´atârnă de o sfoară:
o sfoară de ceapă, de usturoiu; 4. fășie mică și îngustă de pământ:
o sfoară de moșie. [Slav. SŬVORA, copcă, cataramă].
sfoară (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sfoară f. V.
sfară: dădu sfoară ’n țară POP.
sfoară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFOÁRĂ, sfori, s. f. 1. Fir lung obținut din împletirea sau răsucirea mai multor fibre textile (de in, cânepă, bumbac etc.) și folosit în special la legat. ◊
Expr. A întinde sfoara (
prea tare sau
prea mult) = a forța lucrurile, a exagera în ceva.
A trage pe cineva pe sfoară = a înșela pe cineva (la socoteli).
A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate.
A da sfoară în țară = a da sfară în țară,
v. sfară.
Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâșie fibroasă și flexibilă extrasă din anumite plante cu care se poate lega un obiect.
2. Măsură oficială folosită altădată pentru suprafețele de teren (a cărei valoare a variat după epoci). ♦ Bucată (mică) de teren agricol, de pământ de cultură. ◊
Expr. Sfoară de moșie = moșie mică, moșioară.
3. Figură de gimnastică executată șezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte și altul înapoi. ◊
Sfoară în față = figura de gimnastică descrisă mai sus, executată cu picioarele depărtate lateral și cu pieptul înainte. [
Var.: (
reg.)
șfáră, șfoáră s. f.] — Din
ngr. sfóra.