sfinție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFINȚÍE, sfinții, s. f. (În forma articulată și urmat de un adjectiv posesiv) Epitet sau titlu de respect care se dă clericilor, sfinților și (rar) lui Dumnezeu. –
Sfânt +
suf. -ie.