sfânt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj.,
subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinității, considerată ca întruchipând suprema perfecțiune și puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificați de biserică. ◊
Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică.
2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊
Sfânta slujbă = liturghia.
Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și propovăduit Isus Cristos.
Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos.
Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim.
3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat.
4. (
Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii.
Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii.
5. Desăvârșit, perfect, infailibil.
Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin
prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn.
O sfântă de bătaie. II. Subst. 1. S. m. sg. art. (
Pop.) Dumnezeu ◊
Expr. A-l vedea (pe cineva)
sfântul =
a) a o păți, a da de belea;
b) a da peste un noroc neașteptat.
A-l uita (pe cineva)
sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba).
Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum.
2. S. m. și
f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către biserică. ◊
Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici.
A-l fura (pe cineva)
sfinții = a ațipi, a adormi; a muri.
A-i ieși (cuiva)
un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită.
A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte.
A se închina la sfinți sau
a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe.
La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică.
3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele.
4. S. m. pl. Mucenici (
2). – Din
sl. sventŭ.