sfințitură - explicat in DEX

sfințitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SFINȚITÚRĂ, sfințituri, s. f. (Rar) Faptul de a sfinți¹; (concr.) obiect sfințit. – Sfinți¹ + suf. -tură.

sfințitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sfințitúră (rar) s. f., g.-d. art. sfințitúrii; pl. sfințitúri

sfințitură (Dicționaru limbii românești, 1939)
sfințitúră f., pl. ĭ. Pop. Lucru sfințit (colivă, prescurĭ, pască, cozonacĭ).

sfințitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SFINȚITÚRĂ, sfințituri, s. f. (Rar) Faptul de a sfinți1; (concr.) obiect sfințit. — Sfinți¹ + suf. -tură.