sfințenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFINȚÉNIE s. f. Calitate a ceea ce este sfânt. ◊
Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie;
p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. –
Sfânt +
suf. -enic.sfințenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfințénie (-ni-e) s. f.,
art. sfințénia (-ni-a), g.-d. sfințénii, art. sfințénieisfințenie (Dicționaru limbii românești, 1939)sfințénie f. (d.
sfînt cu sufixu -
enie. Cp. cu
sfeștanie). Calitatea de a fi sfînt, sanctitate. Acțiunea de a sfinți. Lucru sfînt.
Cu sfințenie, cu mare evlavie, cu mare respect:
a păstra cu sfințenie.sfințenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sfințenie f. însușirea celor sfinte.
sfințenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFINȚÉNIE s. f. (
Bis.) Calitate a ceea ce este sfânt. ◊
Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie;
p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. —
Sfânt +
suf. -enie.