servantă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SERVÁNTĂ, servante, s. f. 1. (
Livr.) Servitoare, slujnică.
2. Masă sau bufet pe care se pun tacâmurile și vasele de schimb necesare pentru servitul mesei. – Din
fr. servante.servantă (Dicționar de neologisme, 1986)SERVÁNTĂ s.f. 1. (
Liv.) Servitoare, slujnică.
2. Masă sau bufet pe care se pun farfuriile și tacâmurile necesare în timpul când se servește masa. ♦ (
Iluzionism) Sertar orizontal, prevăzut cu o margine posterioară și una laterală care se adaptează la o masă, permițând operatorului depozitări de obiecte. [< fr.
servante].
servantă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SERVÁNTĂ s. f. 1. servitoare. 2. masă, bufet pe care se pun farfuriile și tacâmurile necesare servirii unei mese. (< fr.
servante)
servantă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)servántă s. f.,
g.-d. art. servántei; pl. servánteservantă (Dicționaru limbii românești, 1939)*servántă f. (fr.
servante).
Fam. Servitoare.
servantă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SERVÁNTĂ, servante, s. f. 1. (
Livr.) Servitoare, slujnică.
2. Masă sau bufet pe care se pun tacâmurile și vasele de schimb necesare pentru servitul mesei. — Din
fr. servante.