serafim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SERAFÍM, serafimi, s. m. 1. (În religia creștină) Înger de rang superior situat ierarhic între arhangheli și heruvimi.
2. Prapur pe care sunt reprezentate chipuri de îngeri și care, după ritualul Bisericii ortodoxe, se poartă la procesiunile funebre. – Din
sl. serafimŭ.serafim (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)serafím (-mi), s. m. – Înger de rang superior. –
Mr. serafim. Ngr. σερσφίμ,
cf. sl. serafimŭ. Sec. XVIII.
serafim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)serafím s. m.,
pl. serafímiserafim (Dicționaru limbii românești, 1939)*serafím m. (cuv. ebraic la plural; vgr.
serapheim, lat.
seraphim). Înger din clasa cea maĭ înaltă. V.
heruvim.serafim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)serafim m. înger de prima ordine în ierarhia cerească:
un serafim visat de Rafael AL.
serafim (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SERAFÍM, serafimi, s. m. 1. (în religia creștină) înger de rang superior situat ierarhic între arhangheli și heruvimi.
2. Prapur pe care sunt reprezentate chipuri de îngeri și care, după ritualul Bisericii ortodoxe, se poartă la procesiunile funebre. — Din
sl. serafimŭ.