serafic - explicat in DEX

serafic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. – Din fr. séraphique.

serafic (Dicționar de neologisme, 1986)
SERÁFIC, -Ă adj. Îngeresc; (fig.) pur, nevinovat, candid. [Cf. fr. séraphique, lat. seraphicus].

serafic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SERÁFIC, -Ă adj. îngeresc; (fig.) pur, nevinovat, candid. (< fr. séraphique, lat. seraphicus)

serafic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
seráfic adj. m., pl. seráfici; f. seráfică, pl. seráfice

serafic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*seráfic, -ă adj. (lat. seraphicus). De serafim, al serafimilor. Fig. Ideal, curat: amor serafic. Ordin, institut serafic, Ordin, institut franciscan.

serafic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
serafic a. ce ține de serafimi; viziune serafică.

serafic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SERÁFIC, -Ă, serafici, -ce, adj. (Ca) de serafim; îngeresc, serafimic; fig. pur, candid, neprihănit, nevinovat. — Din fr. séraphique.