semnifica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEMNIFICÁ, pers. 3
semnífică, vb. I.
Intranz. și
tranz. A avea înțelesul de..., a însemna. – Din
fr. signifier, lat. significare (după
semn).
semnifica (Dicționar de neologisme, 1986)SEMNIFICÁ vb. I. tr. A însemna, a avea înțelesul de...; a avea o semnificație. [P.i. 3,6
-că. / < lat.
significare, cf. fr.
signifier, după
semn].
semnifica (Marele dicționar de neologisme, 2000)SEMNIFICÁ vb. tr. a avea înțelesul de...; a însemna. (după fr.
signifier, lat., it.
significare)
semnifica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)semnificá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
semnífică; conj. prez. 3
să semníficesemnifica (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SEMNIFICÁ, pers. 3
semnifică, vb. I.
Intranz. și
tranz. A avea înțelesul de..., a însemna. — Din
fr. signifier, lat. significare (după
semn).
semnificà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)semnificà v.
1. a fi semn despre;
2. a notifica pe calea justiției:
a semnifica o sentință.