seleniu - explicat in DEX

seleniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SELÉNIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se întrebuințează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s. n.] – Din fr. sélénium.

seleniu (Dicționar de neologisme, 1986)
SELÉNIU s.n. Metaloid negru-cenușiu, cu proprietăți chimice asemănătoare cu ale sulfului. [Pron. -niu, var. selenium s.n. / < fr. sélénium].

seleniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SELÉNIU s. n. metaloid negru-cenușiu, cu proprietăți chimice asemănătoare cu ale sulfului. (< fr. sélénium)

seleniu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
SELÉNIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Selene „luna”) s. n. Element chimic (Se; nr. at. 34, m. at. 78,96) negru-cenușiu din grupa a VI-a a sistemului periodic. Se găsește în natură în combinație cu sulful. Se întrebuințează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. Descoperit și izolat (1817) de J.J. Berzelius, împreună cu chimistul suedez J.G. Gahn (1745-1818), în reziduurile preparării acidului sulfuric.

seleniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
seléniu [niu pron. niu] s. n., art. seléniul; simb. Se

seleniu (Dicționaru limbii românești, 1939)
*seleníu n. (d. vgr. seléne, lună, din cauza asemănăriĭ seleniuluĭ cu teluru, care-șĭ trage numele de la pâmînt [lat. tellus, tellúris)] al căruĭ satelit e luna). Chim. Un corp simplu metalic care seamănă cu sulfu. E neted, negru și sticlos, ĭar cînd te uițĭ la el în zare, e roș. Se găsește amorf și cristalin. Acesta se topește la 217 și ferbe la 700 dînd vaporĭ galbenĭ. Densitatea 4,2 și 4,8 greutatea atomică 78,9. A fost descoperit de Berzelius la 1817. Se extrage din insulele Lipari, Suedia și Bohemia.

seleniu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SELÉNIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se utilizează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s. n.] — Din fr. sélénium.