selemet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SELEMÉT s. n. (
Înv.; în
expr.)
A scoate (pe cineva)
la selemet = a distruge din punct de vedere material, a ruina (pe cineva), a aduce la sapă de lemn. [
Var.:
silimét s. n.] – Din
tc. selâmet.selemet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)selemét (
înv.)
s. n.selemet (Dicționaru limbii românești, 1939)selemét n, pl.
urĭ (turc.
selamet, siguranță, rezultat bun, d. ar.
selamet, sănătate; ngr.
selámeti, alb.
selahmét, sîrb.
selamet).
Sec. 18. Scăpare, mîntuire, liman.
Azĭ. Olt. (
salamet).
A ĭeșĭ la salamet, a ĭeșĭ la hedreag, a scăpa de nevoĭ.
Sec. 19. Rar azĭ. Perderea averiĭ, faliment:
beția l-a scos, cu beția a ajuns la selemet. — Și
selimet, silemet, silimet, zelemet.selemet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SELEMÉT s. n. (
înv.; în
expr.)
A scoate (pe cineva)
la selemet = a distruge din punct de vedere material, a ruina (pe cineva), a aduce la sapă de lemn. [
Var.:
silimét s. n.] — Din
tc. selâmet.