seimenesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SEIMENÉSC, -EÁSCĂ, seimenești, adj. (
Înv.) Care aparține seimenilor, privitor la seimeni. –
Seimen +
suf. -esc.seimenesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)seimenésc (
înv.)
(sei-) adj. m.,
f. seimeneáscă; pl. m. și
f. seimenéștiseimenesc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)seimenesc a. ce ține de seimeni:
cazarma seimenilor era lângă zidul Curții și se numia odăile seimenești BĂLC.
seimenesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SEIMENÉSC, -EÁSCĂ, seimenești, adj. (
înv.) Care aparține seimenilor, privitor la seimeni. —
Seimen +
suf. -
esc.