sector (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SECTÓR, sectoare, s. n. 1. (
Mat.) Porțiune dintr-un plan limitată de două drepte concurente și de arcul unei curbe cuprins între cele două drepte; mulțimea punctelor din interiorul unei sfere, situată în interiorul conului având ca bază un cerc mic al sferei, iar ca vârf centrul sferei. ♦ (
Tehn.) Organ de mașină în formă de cerc, de roată (dințată).
2. Fiecare dintre zonele corespunzătoare unei delimitări de orice natură a unei suprafețe; porțiune limitată dintr-o suprafață. ♦ Zonă de acțiune a unei unități militare. ♦ Subîmpărțire administrativă în cadrul unui oraș mai mare.
3. Domeniu sau ramură de activitate. – Din
fr. secteur, lat. sector, -oris.sector (Dicționar de neologisme, 1986)SECTÓR s.n. 1. (
Mat.) Porțiune dintr-un plan mărginită de două raze concurente și de arcul unei curbe cuprins între cele două raze. ♦ Piesă în formă de sector de cerc.
2. Parte, porțiune limitată dintr-o suprafață. ♦ (
Mil.) Zona de acțiune a unei unități.
3. Domeniu sau ramură de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu în cadrul economiei sau al unor unități administrativ-teritoriale. ♦
Sector social-economic = parte a economiei bazată pe o anumită formă de proprietate asupra mijloacelor de producție. [Cf. fr.
secteur, rus.
sektor, lat.
sector <
secare – a tăia].
sector (Marele dicționar de neologisme, 2000)SECTÓR s. n. 1. (mat.) porțiune dintr-un cerc între două raze concurente. ◊ piesă sau organ de mașină în formă de sector de cerc. 2. porțiune limitată dintr-o suprafață. ◊ (mil.) zona de acțiune a unei unități. ◊ porțiune dintr-un drum care intră în raza unei unități de construcție sau de întreținere. 3. domeniu, ramură de activitate. ◊ diviziune, parte, domeniu în cadrul economiei sau al unor unități administrativ-teritoriale. ♦ ~ social-economic = parte a economiei bazată pe o anumită formă de proprietate asupra mijloacelor de producție. (< fr.
secteur, lat.
sector)
sector (Dicționar de argou al limbii române, 2007)sector, sectoare s. n. (mil., deț.) porțiune dintr-o incintă sau un teren ce aparține unei unități militare sau unui penitenciar, de curățenia căruia se ocupă un militar sau un deținut desemnat de comandanți sau gardieni.
sector (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sectór s. n.,
pl. sectoáresector (Dicționaru limbii românești, 1939)*sectór n., pl. oáre (lat.
séctor, -óris, d.
secare, sectum, a tăĭa).
Geom. Partea cuprinsă între două raze și arcu unuĭ cerc. (Suprafața luĭ se află înmulțind lungimea arculuĭ pin jumătatea razeĭ saŭ înmulțind suprafața cerculuĭ pin fracțiunea n/360,
n fiind număru de grade ale arculuĭ sectoruluĭ. Acesta e
sectoru circular. V.
sferic). Porțiune, secțiune de teren pusă supt autoritatea unuĭ ofițer militar saŭ de poliție. Cartier, parte de oraș:
sector poștal. Astr. Un instrument de observațiune format dintr’un arc de 20º—30º prevăzut c’o lunetă.
sector (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sector n.
1. Geom. porțiunea cercului coprinsă între două raze și un arc;
2. instrument de astronomie;
3. porțiunea unei fortificațiuni sau a unui teritoriu de sub ordinele unui comandant particular.
sector (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SECTÓR, sectoare, s. n. 1. (
Mat.) Porțiune dintr-un plan limitată de două drepte concurente și de arcul unei curbe cuprins între cele două drepte; mulțimea punctelor din interiorul unei sfere, situată în interiorul conului având ca bază un cerc mic al sferei, iar ca vârf centrul sferei. ♦ (
Tehn.) Organ de mașină în formă de cerc, de roată (dințată).
2. Fiecare dintre zonele corespunzătoare unei delimitări de orice natură a unei suprafețe; porțiune limitată dintr-o suprafață. ♦ Zonă de acțiune a unei unități militare. ♦ Subîmpărțire administrativă în cadrul unui oraș mai mare.
3. Domeniu sau ramură de activitate. — Din
fr. secteur, lat. sector, -oris.