scălâmb - explicat in DEX

scălâmb (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
SCĂLẤMB, SCĂLẤMBĂ, scălấmbi, scălấmbe, adj. Strâmb. (din zgâmboi¹; sau din gr. σκαληνός prin încrucișare cu lat. strambus; cf. it. scalembro)

scălâmb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCĂLÂMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

scălâmb (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
scălâmb, -ă, scălâmbi, -e adj. 1. (pop. – d. ființe) cu membre strâmbe / sucite; schimonosit 2. (d. încălțăminte) deformat, scâlciat

scălâmb (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălâmb (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scălâmb m. om sucit. [Cf. sicilian SCALEMBRU, sucit].

scălâmb (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. — Et. nec.