scâncitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SCÂNCITÚRĂ,scâncituri, s. f. Scâncet. – Scânci + suf. -tură.
scâncitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) scâncitúră s. f., g.-d. art. scâncitúrii; pl. scâncitúri
scâncitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SCÂNCITÚRĂ,scâncituri, s. f. Scâncet. — Scânci + suf. -tură.