scânci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV.
Intranz. și
refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦
intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din
sl. skyčati.scânci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scâncí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. scâncésc, imperf. 3
sg. scânceá; conj. prez. 3
să scânceáscăscânci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCÂNCI, scâncesc, vb. IV.
Intranz. și
refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦
Intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. — Din
sl. skyčati.scâncì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scâncì v.
1. a lătra (vorbind de căței);
2. fam. a plânge înnăbușit (vorbind de copii):
băiatul începu să scâncească de foame ISP. [Slav. SKYČATI, a lătra].