scuzà - explicat in DEX

scuza (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

scuza (Dicționar de neologisme, 1986)
SCUZÁ vb. I. 1. refl. A aduce, a-și cere scuze; a se dezvinovăți. 2. tr. A accepta scuzele cuiva; a ierta. [P.i. scuz. / < it. scusare, cf. fr. excuser < lat. excusare].

scuza (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SCUZÁ vb. I. refl. a aduce, a-și cere scuze; a se dezvinovăți. II. tr. a accepta scuzele cuiva; a ierta. (< it. scusare, fr. excuser)

scuza (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scuzà v. 1. a admite scuze, a ierta: a scuza o greșală; 2. a servi de scuză.

scuza (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. — Din it. scusare. Cf. fr. excuser.