scurteicuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCURTEICÚȚĂ, scurteicuțe, s. f. Diminutiv al lui
scurteică. –
Scurteică +
suf. -uță.scurteicuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scurteicúță (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. scurteicúței; pl. scurteicúțescurteicuță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scurteicuță f. mintean femeiesc din stofă subțire căptușit cu americă:
scurteicuța se numește în Munt.
bonjur, camizol, capoțel, ciupag și
zoavă, iar în Mold.
polcă sau
polcuță (v. aceste vorbe).
scurteicuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCURTEICÚȚĂ, scurteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui
scurteică. —
Scurteică +
suf. -uță.