scurtime - explicat in DEX

scurtime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCURTÍME, scurtimi, s. f. Însușirea de a fi scurt. – Scurt + suf. -ime.

scurtime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!scurtíme s. f., g.-d. art. scurtímii; pl. scurtími

scurtime (Dicționaru limbii românești, 1939)
scurtíme f. (d. scurt). Calitatea de a fi scurt ca spatiŭ orizontal, ca statură saŭ ca durată: scurtimea unuĭ râŭ, unuĭ om, unuĭ discurs.

scurtime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scurtime f. 1. însușirea celor scurte: scurtimea hainei; 2. fig. durată scurtă: scurtimea vieții.

scurtime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCURTÍME, scurtimi, s. f. Însușirea de a fi scurt. — Scurt + suf. -ime.