scriitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCRIITÚRĂ, scriituri, s. f. 1. (
Fam.) Fel de a scrie; scriere (
2), scris
1 (
2). ♦ Fel de scriere, sistem grafic.
2. Text;
p. ext. conținut al unei scrieri.
3. Aspectul tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. [
Pr.:
scri-i-] –
Scrie +
suf. -itură.scriitură (Dicționar de neologisme, 1986)SCRIITÚRĂ s.f. Modalitatea de a scrie, de a realiza actul scrisului; artă scriitoricească. V.
stil. [<
scrie, după fr.
écriture].
scriitură (Marele dicționar de neologisme, 2000)SCRIITÚRĂ s. f. 1. modalitatea de a scrie o operă beletristică, de a realiza actul scrisului. ◊ artă scriitoricească. 2. aspect tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. (după fr.
écriture)
scriitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scriitúră (scri-i-) s. f.,
g.-d. art. scriitúrii; pl. scriitúriscriitură (Dicționaru limbii românești, 1939)scriitúră f., pl.
ĭ. Scriere, scris, felu de a scrie în ceĭa ce privește forma literelor:
o scriitură verticală. Lucru scris.
scriitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCRIITÚRĂ, scriituri, s. f. 1. (
Fam.) Fel de a scrie; scriere (
2), scris
1 (
2). ♦ Fel de scriere, sistem grafic.
2. Text;
p. ext. conținut al unei scrieri.
3. Aspectul tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. [
Pr.:
scri-i-] —
Scrie +
suf. -
itură.