scrânti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCRÂNTÍ, scrântesc, vb. IV.
1. Tranz. A deplasa, a scoate din articulație, din poziția sa normală un os, o încheietură etc.; a luxa. ◊
Expr. (
Fam.)
A o scrânti = a face o prostie, o gafă; a greși. ♦
Refl. (Despre membre, articulații etc.) A se deplasa de la locul normal.
2. Refl. Fig. A-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci, a înnebuni, a se țicni. [
Var.:
scrintí, (
reg.)
sclintí vb. IV] – Din
sl. krentati „a suci, a întoarce”.