scrânti - explicat in DEX

scrânti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCRÂNTÍ, scrântesc, vb. IV. 1. Tranz. A deplasa, a scoate din articulație, din poziția sa normală un os, o încheietură etc.; a luxa. ◊ Expr. (Fam.) A o scrânti = a face o prostie, o gafă; a greși. ♦ Refl. (Despre membre, articulații etc.) A se deplasa de la locul normal. 2. Refl. Fig. A-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci, a înnebuni, a se țicni. [Var.: scrintí, (reg.) sclintí vb. IV] – Din sl. krentati „a suci, a întoarce”.

scrânti (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
scrânti, scrântesc v. r. a se zăpăci, a înnebuni, a lua-o razna

scrânti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrânti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCRÂNTÍ, scrântesc, vb. IV. 1. Tranz. A deplasa, a scoate din articulație, din poziția sa normală un os, o încheietură etc.; a luxa. ◊ Expr. (Fam.) A o scrânti = a face o prostie, o gafă; a greși. ♦ Refl. (Despre membre, articulații etc.) A se deplasa de la locul normal. 2. Refl. Fig. A-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci, a înnebuni, a se țicni. [Var.: scrintí, (reg.) sclintí vb. IV] — Din sl. krentati „a suci, a întoarce”.