scotoci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCOTOCÍ, scotocésc, vb. IV.
Tranz.,
intranz. și
refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. –
Et. nec.scotoci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scotocí (-césc, -ít), vb. – A scormoni, a scruta, a cerceta, a căuta. –
Var. scoroci, scociori, scociorî. Creație expresivă,
cf. cotroci, cotrobăi. Legătura cu
sl. skutiti „a scormoni” (Cihac, II, 333), sau cu
a scoate „a extrage” (Tiktin) nu este probabilă; trebuie să se pornească mai curînd de la
cotroci cu
s- expresiv, ca în
(s)borși, (s)coroji etc. –
Der. scotoceală, s. f. (căutare, cercetare);
scotocitor, adj. (căutător, scormonitor).
scotoci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scotocí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. scotocésc, imperf. 3
sg. scotoceá; conj. prez. 3
să scotoceáscăscotoci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV.
Tranz. intranz. și
refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. —
Et. nec.scotocì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scotocì v. a căuta peste tot. [Tras din
cotoc, cotoiu: lit. a dibui în toate părțile ca cotoii în perioada goanei].