scoate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCOÁTE, scot, vb. III.
Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află.
2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊
Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja.
3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊
Expr. A scoate la vânzare (sau
la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație).
A scoate la iveală (sau
în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui.
4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊
Expr. Pe unde scot (sau
scoți etc.)
cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune.
5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa.
I-a scos o măsea. ◊
Expr. A scoate (cuiva)
sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva).
A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua.
A-i scoate (cuiva)
ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva).
A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦
Fig. A obține, a căpăta (cu greutate).
6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊
Expr. A scoate (pe cineva)
în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea.
7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊
Expr. A scoate din circuit =
a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul;
b) a retrage din circulație.
A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar.
8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊
Expr. A scoate (pe cineva)
din viață (sau
dintre cei vii) = a omorî (pe cineva).
A nu mai scoate (pe cineva)
din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios).
A scoate (cuiva)
peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune).
9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc.
O potecă i-a scos din pădure. ◊
Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși.
A scoate (pe cineva)
la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva).
10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea.
11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica.
12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊
Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar,
mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera.
13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc.
14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova.
Meșterul l-a scos calfă. ◊
Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare.
15. A face o copie, o reproducere; a fotografia.
16. A tipări, a edita, a publica.
A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală.
Scot capul pe geam. ◊
Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite.
2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice.
3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (
Înv.) A institui.
4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui.
5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. –
Lat. *
excotere (=
excutere).