scorușă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCORÚȘĂ, scorușe, s. f. Fructul comestibil al scorușului (sau al scorușului de munte). – Din
bg. skoruša.scorușă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)scorúșă,
scorúșe, s.f. (reg.) aluat (dospit sau nedospit) umplut cu brânză, urdă, mere etc., prăjit în grăsime; pup, clătită, plăcintă, uscățea.
scorușă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scorúșă (-e), s. f. – Fruct comestibil roșu, brun sau galben, ca o cireașă.
Sl. (
sb.,
cr.,
slov.)
oskoruša (Miklosich,
Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 333),
cf. bg. skoruša, văskruša, rut. skoruš. –
Der. scoruș, s. m. (sorb, Sorbus domestica), a cărui legătură cu
lat. scoruscius ‹
scoruscus (Philippide,
ZRPh., XXXI, 308; Pascu, I, 90) este improbabilă.
scorușă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scorúșă s. f.,
g.-d. art. scorúșei; pl. scorúșescorușă (Dicționaru limbii românești, 1939)scorúșă f., pl.
e (bg.
skoruša, oskruša, vsl. sîrb.
oskoruša, rut.
skoruš, ces.
skoruše). Rodu scorușuluĭ, de forma unuĭ merișor:
scorușele-s gustoase și bune de făcut vin.scorușă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scorușă f. soarbă. [Serb. OSKORUȘA].
scorușă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCORÚȘĂ, scorușe, s. f. Fructul comestibil al scorușului (sau al scorușului de munte). — Din
bg. skoruša.