scofală - explicat in DEX

scofală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCOFÁLĂ s. f. (Fam. și ir.) Pricopseală, folos, ispravă. ♦ Ceea ce e de folos, util, valoros. – Et. nec.

scofală (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
scofálă (-féli), s. f. – Perlă, comoară, praf de aur, obiect de valoare. Creație expresivă, probabil bazată la început pe a scobi „a face o gaură”. S-ar fi zis inițial cu sensul de felie, cînd era tăiată dintr-un fruct, în rotund, cf. scofleaje, s. f. (felie de dovleac) și scofală „deformare” în Damé. Însemna, prin urmare „lucru fără importanță” sau „fleacuri, nimicuri” și s-a folosit cu sens opus numai ca ironie, care ar fi urmat să fie sensul actual. Legătura cu fală „glorie” (Scriban) nu este posibilă. Der. scofeli, vb. (a scormoni, a scruta; Olt., a asambla, a reuni; a economisi), care presupune un sens primitiv, neatestat, de „a găuri”, pentru a cărui evoluție semantică, cf. sclipui și Graur, BL, VI, 146; scofîlci, vb. refl. (a se dărîma, a se ruina; a se trage la față, a se zbîrci, a se rida), pe care Tiktin îl lega greșit de falcă și Scriban de rus. kovylčati „a șchiopăta”; scofîlcitură, s. f. (cavitate, scobitură); scofleaje, s. f. (felie de dovleac sau de pepene); scofaină, s. f. (Banat, adîncitură, depresiune); scobîlți, vb. (Trans., a diminua, a reduce), prin contaminare cu cobîlț; scomîrlă, s. f. (Trans., om slab, vlăguit).

scofală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scofálă (fam.) s. f., g.-d. art. scofálei

scofală (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
scofală s. f. sg. (iron.) pricopseală, folos, ispravă

scofală (Dicționaru limbii românești, 1939)
scofálă și (nord) hofálă f., pl. inuz. e (vsl. vhala, prof. și hvala, laudă, de unde vine și rom. fală). Iron. Ispravă, mare lucru, mare treabă: ce scofală mĭ-aĭ făcut ? A nu fi nicĭ o scofală de capu cuĭva, a nu fi de nicĭ o scofală, a nu valora nimic.

scofală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scofală f. Mold. procopseală: vr’o scofală mare nu era de dânșii CR. [Origină necunoscută].

scofală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCOFÁLĂ s. f. (Fam.) Pricopseală, folos, ispravă. ♦ Ceea ce e de folos, util, valoros. — Et. nec.