scobar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCOBÁR, scobari, s. m. Pește de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu botul proeminent, verde-cenușiu pe spate și argintiu pe laturi și pe burtă; scobai
(Chondrostoma nasus). – Din
bg. skobar.scobar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)scobár,
scobáre, s.n. (reg.)
1. unealtă formată dintr-un cilindru tăios de oțel, fixat pe un mâner de lemn, folosită în dogărie, pentru curățirea și netezirea interiorului vaselor mici de lemn; zgârci.
2. capră de lemn folosită la executarea ulucelor, în industria țărănească.
scobar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scobár (-ri), s. m. – Pește de rîu (Chondrostoma nasus). –
Var. Mold. scobai. Bg. skobari, sb.,
cr. skobalj (Cihac, II, 332; Tiktin).
scobar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scobár s. m.,
pl. scobáriscobar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scobar m. pește alb foarte gustos, e caracterizat prin gura-i transversală sub un bot prelungit, se prinde mult în Olt și Bistrița
(Chondostroma nasus). [Mold.
scobaiu: dela
scoabă, după conformațiunea botului său].
scobar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCOBÁR, scobari, s. m. Pește de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu botul proeminent, verde-cenușiu pe spate și argintiu pe laturi și pe burtă; scobai (
Chondrostoma nasus). — Din
bg. skobar.