sclipui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. –
Et. nec.sclipui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sclipuí3, sclipuiésc, vb. IV (înv.; despre o construcție sau o parte a ei) a bolti, a arcui.
sclipui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sclipuí (a ~) (a agonisi) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. sclipuiésc, imperf. 3
sg. sclipuiá; conj. prez. 3
să sclipuiáscăsclipui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. —
Et. nec.sclipuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sclipuì v. Mold. a înjghieba, a strânge picătură cu picătură:
și-a sclipuit puține parale CR. [Derivat din
clipì, care exprimă o acțiune momentană].