schismă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCHÍSMĂ, schisme, s. f. Separarea formală a unui grup de credincioși de comunitatea religioasă căreia îi aparține;
p. ext. dezbinare sau neînțelegere pe chestiuni de principiu între grupuri sau persoane unite până atunci; ruptură provocată de o deosebire de păreri; sciziune. – Din
fr. schisme, lat. schisma.schismă (Dicționar de neologisme, 1986)SCHÍSMĂ s.f. Separare formală a unui grup de credincioși de o comunitate religioasă; (
p. ext.) dezbinare, separare de opinii, neînțelegere; ruptură provocată de o deosebire de păreri; sciziune. [< lat., gr.
schisma – diviziune, fr.
schisme].
schismă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SCHÍSMĂ s. f. 1. separare formală a unui grup de credincioși de o comunitate religioasă. 2. dezbinare, neînțelegere, ruptură provocată de o deosebire de păreri; sciziune. (< fr.
schisme, lat.
schisma, gr.
skhisma)
schismă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)schísmă (-me), s. f. – Sciziune. –
Var. înv. shismă. Mr. shizmă. Mgr. σχίσμα (Murnu 50; Gáldi 250) și modern din
fr. schisme. –
Der. schismatic, adj., din
fr. schismatique; schismi, vb. (
înv., a forma), probabil prin confuzia lui
schismă cu
schimă „formă” (Tiktin).
schismă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)schísmă (separare religioasă, sciziune)
s. f.,
g.-d. art. schísmei; pl. schísmeschismă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)schismă f.
1. separațiune de Biserica mamă fără însă a se lepăda și de dogmele ei:
Biserica catolică și Biserica ortodoxă sunt desbinate prin schisma din anul 858 a lui Foțiu; 2. fig. neînțelegere în materie de politică, de literatură.
schismă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCHÍSMĂ, schisme, s. f. 1. Sciziune în sânul Bisericii, refuz al unui grup de credincioși de a se supune conducerii oficiale.
2. P. anal. Dezbinare, ruptură provocate de o deosebire de păreri. — Din
fr. schisme, lat. schisma.