scheunătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCHEUNĂTÚRĂ, scheunături, s. f. Sunete ascuțite și repetate de durere sau de bucurie scoase de un animal, mai ales de un câine; chelălăitură, schiaun; scheunare. [
Pr.:
sche-u-] –
Scheuna +
suf. -ătură.scheunătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scheunătúră (rar)
(sche-u-) s. f.,
g.-d. art. scheunătúrii; pl. scheunătúrischeunătură (Dicționaru limbii românești, 1939)scheunătúră f., pl
ĭ. Glasu cîneluĭ care scheaună. – Și
schion- și
cheun-.scheunătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCHEUNĂTÚRĂ, scheunături, s. f. Sunet ascuțit și repetat de durere sau de bucurie scos de un animal, mai ales de un câine; chelălăitură, schiaun; scheunare. [
Pr.:
sche-u-] —
Scheuna +
suf. -
ătură.