scheunà - explicat in DEX

scheuna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

scheuna (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
scheuná (schiáun, -át), vb. – 1. A lătra, a chelălăi. – 2. A țipa, a se văita. – Var. cheuna, chiauna, schiauna, șcheuni, schiona. Creație expresivă, bazată pe *chiau, care imită glasul plîngăreț al cîinelui, cf. chiu și chefni, mieuna ‹ miau. Tiktin a intuit caracterul imitativ al creației, dar a pornit de la o bază *sklab, imposibilă în rom. După părerea greșită a lui Cihac, II, 330, din sl. skomati „a geme”. – Der. scheunătură, s. f. (lătrătură).

scheuna (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
scheuna, scheaun v. i. (d. oameni) a se văita, a (se) plânge

scheuna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheuna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] — Probabil formație onomatopeică.

scheunà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scheunà v. Mold. a schelălăi: câinele a scheunat. [Onomatopee (din scheu-scheu ! ce exprimă lătratul dureros al câinilor)].