scărpinătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCĂRPINĂTÚRĂ, scărpinături, s. f. Scărpinare. –
Scărpina +
suf. -ătură.scărpinătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scărpinătúră s. f.,
g.-d. art. scărpinătúrii; pl. scărpinătúriscărpinătură (Dicționaru limbii românești, 1939)scărpinătúră f., pl.
ĭ. Modu saŭ rezultatu scărpinăriĭ:
i s’a julit pelea de așa scărpinătură.scărpinătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCĂRPINĂTÚRĂ, scărpinaturi, s. f. Scărpinare. —
Scărpina +
suf. -
ătură.