scărpina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I.
1. Refl. și
tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul unde simte o senzație de mâncărime a pielii.
2. Tranz. Fig. (
Fam.) A bate pe cineva. –
Lat. scarpinare.scărpina (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scărpiná (-árpin, -át), vb. –
1. A se rîcîi, a se freca. –
2. A ciupi, a simți mîncărime. –
Var. Banat
scărpăna, scărpeni. Mr. scarchin, scărchinare, megl. scarpin, scărpinari. Lat. scarpĭnāre „a răzui” (Pușcariu 1545; REW 7663; Bartoldi,
R. Linguist. rom., II, 157),
cf. engad. skarpiner, it. de N
skarpinari, calabr. scarpinnare „a rupe”. Păstrarea lui
i indică în
rom. prezența unui
ῑ (Tiktin). Ipoteza unui
lat. *
scalpĭnāre (Meyer,
Alb. St., IV, 90; Byhan 30; Crețu 365) nu este necesară. Uz general (
ALR, I, 95).
Der. scărpinătoare, s. f. (țesală, răzuitoare);
scărpinătură, s. f. (răzuire);
scărpiniș, s. n. (mîncărime).
scărpina (Dicționar de argou al limbii române, 2007)scărpina, scarpin v. t. a bate
scărpina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scărpiná (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. scárpin, 2
sg. scárpini, 3
scárpinăscărpina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I.
1. Refl. și
tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii.
2. Tranz. Fig. (
Fam.) A bate pe cineva. —
Lat. scarpinare.scărpinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scărpinà v.
1. a freca cu unghiile acele părți ale corpului la cari se simte mâncărime;
2. fam. a bate rău:
ia, acuș te scarpin CR. [Lat. vulg. SCARPINARE].