scărmănătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCĂRMĂNĂTÚRĂ, scărmănături, s. f. 1. Faptul de
a scărmăna; (
concr.) lână scărmănată.
2. Fig. (
Fam.) Bătaie, scărmăneală. –
Scărmăna +
suf. -ătură.scărmănătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scărmănătúră s. f.,
g.-d. art. scărmănătúrii; pl. scărmănătúriscărmănătură (Dicționaru limbii românești, 1939)scărmănătúră f. Modu de a scărmăna. Lînă scărmănată.
Fig. Bătaĭe, trînteală:
ĭ-a dat (orĭ
tras)
o scărmănătură.scărmănătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scărmănătură f.
1. acțiunea de a scărmăna și efectul ei;
2. fig. trânteală:
să-i dau o scărmănătură bună CR.
scărmănătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCĂRMĂNĂTÚRĂ, scărmănaturi, s. f. 1. Faptul de
a scărmăna; (
concr.) lână scărmănată.
2. Fig. (
Fam.) Bătaie, scărmăneală. —
Scărmăna +
suf. -
ătură.