scărmănà - explicat in DEX

scărmăna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

scărmăna (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
scărmăná (-ármăn, -át), vb. – 1. A smulge și a răsfira lîna sau alte materiale. – 2. A carda, a dărăci. – 3. A scutura, a zgîlțîi. – 4. A cerceta, a examina, a nota. – Var. rară càrmăna. Mr. scarmin, scărminare, megl. rascarmin, ras-cărminari. Lat. escarmĭnāre (Pușcariu 1544; Candrea-Dens., 265; REW 2958), cf. sp. escarmenar, calabr. scarminare, Capodistria me scremeneo „îmi smug părul”. – Der. scărmănător, s. m. (dărăcitor); scărmănătoare, s. f. (dărăcitoare); scărmănătură, s. f. (darac; dărăcit; pedeapsă); scărmăneală, s. f. (bătaie, chelfăneală).

scărmăna (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
scărmăna, scarmăn v. t. 1. a certa 2. a bate

scărmăna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmăna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. — Et. nec.

scărmănà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scărmănà v. 1. a descurca lâna sau inul smulgând firele; 2. a smulge de păr: vezi să nu te scarmăn; 3. a goli: i-a scărmănat punga. [Lat. EXCARMINARE].