scăpăta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I.
Intranz. 1. (
Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la
pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii).
2. A sărăci. –
Lat. *excapitare.scăpăta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scăpătá (-ápăt, -át), vb. –
1. A descrește, a se micșora, a se împuțina. –
2. A luneca în jos, a coborî. –
3. A apune, a asfinți. –
4. A scoborî, a descinde. –
5. A cădea, a se nărui. –
Mr. ascapit, ascăpitare, megl. dăscapit, dăscăpitari, scapitari „a depăși un nivel”.
Lat. exacapĭtāre (Pușcariu 273; REW 1635; Pascu, I, 56; Spitzer,
Mitt. Wien, 324),
cf. căpăta, și
it. scapitare „a pierde” ›
ngr. σϰαπετίξω „a se întuneca”,
v. fr. deschater ‹ *
discapĭtāre (
cf. megl.)
prov. descapter „a se întuneca”,
alb. skupëtoń. Semantismul pare să se explice pornind de la sensul de „a ajunge la ceva”, propriu
it. (
it. scapitare este la fel ca
capitar male). –
Der. scăpătăciune, s. f. (decadență, mizerie);
scăpătat, s. n. (apusul soarelui; crepuscul),
cf. mr. scăpitată „apus”.
Scopot, s. n. (rată, înghițitură), cuvînt din
Trans., pare să aibă aceeași proveniență.
scăpăta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scăpătá (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 3
scápătă; conj. prez. 3
să scápetescăpăta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I.
Intranz. 1. (
Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la
pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii).
2. A sărăci. —
Lat. *
excapitare.scăpătà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scăpătà v.
1. a apune (vorbind de astre):
soarele scapătă; 2. a decade;
3. fig. a ajunge în lipsă, a sărăci;
4. a ajunge la țintă. [Lat. *EXCAPITARE, a ajunge la capăt, a cădea jos (v.
căpăta)].