scârțar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÂRȚÁR, scârțari, adj.,
s. m. (
Reg.) (Om) meschin, zgârcit. –
Scârț +
suf. -ar.scârțar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)scârțár,
scârțári, s.m. (pop. și fam.)
1. om zgârcit.
2. om de nimic.
scârțar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)scârțar, scârțari s. m. v.
scârțanscârțar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCÂRȚÁR, scârțari, adj.,
s. m. (
Reg.) (Om) meschin, zgârcit. —
Scârț +
suf. -
ar.