scârțâitor - explicat in DEX

scârțâitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit¹; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum arvense). [Pr.: -țâ-i-. – Var.: scârțiitór, -oare adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

scârțâitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. — Var.: scârțiitór, -oáre adj.] — Scârțâi + suf. -tor.