scârțâit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÂRȚÂÍT2, -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. –
V. scârțâi.scârțâit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCÂRȚÂÍT1 s. n. Faptul de
a scârțâi, zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc.; scârțâială, scârțâitură. ♦ Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist fără talent care cântă la un instrument cu coarde. –
V. scârțâi.scârțâit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scârțâít s. n.scârțâit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCÂRȚÂÍT1 s. n. Faptul de
a scârțâi; zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc.; scârțială, scârțâitură. ♦ Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist netalentat care cântă la un instrument cu coarde. —
V. scârțâi.scârțâit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCÂRȚÂÍT2, -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. —
V. scârțâi.