săptămână (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂPTĂMẤNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an;
p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine)
Săptămâna Mare (sau
a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paști.
Săptămâna luminată (sau
albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștilor.
Săptămâna brânzei = prima săptămână din postul Paștilor, în care Biserica ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊
Expr. A fi (sau
a intra) în săptămâna oarbă (sau
chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități.
Săptămâna cărții. ♦ (La
pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. –
Lat. septimana.