săpa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂPÁ, sap, vb. I.
Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa
1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.).
2. A face cu sapa
1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ.
3. A scoate cu sapa
1 ceva din pământ.
4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦
Tranz. și
refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima.
5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a ruina, a dărâma, a nimici. ♦
Tranz. și
refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. –
Lat. sappare.