saidecar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SAIDECÁR, saidecari, s. m. (
Înv.) Meșter care lucra odoare bisericești. [
Var.:
seidicár s. m.] – Din
tc. sadekár.saidecar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)saidecár (saidecári), s. m. – Bijutier, argintar.
Tc. (
per.)
sade-kiar (Șeineanu, II, 307).
Sec. XVIII,
înv.saĭdecar (Dicționaru limbii românești, 1939)saĭdecár m. (turc. pers.
sade-kiar, d.
sade, curat, sadea, subînț. „aur”, și
kiar, lucrător).
Vechĭ. Argintar care lucra odoare bisericești ș.a. – Și
seĭdicar.saidecar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)saidecár (
înv.)
(sai-) s. m.,
pl. saidecárisaidecar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)saidecar m. meșter argintar, broda în fireturi odoarele bisericești:
breslele saidecarilor și ceaprazarilor OD. [Turc. SADE KYAR, lit. lucrător în (aur) curat].
saidecar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SAIDECÁR, saidecari, s. m. (
înv.) Meșter care lucra odoare bisericești. [
Var.:
seidicár s. m.] — Din
tc. sadekár.