saigiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SAIGÍU, saigii, s. m. Slujbaș al Porții Otomane care strângea în țările românești darea plătită în oi;
p. ext. slujbaș al stăpânirii care număra oile în acest scop. [
Pr.:
sa-i-. –
Var.: (
înv.)
saegíu s. m.] – Din
tc. sayıcı.saigiu (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)saigíu, saigíi, s.m. (înv.)
1. slujbaș al Porții otomane care strângea în Țările Române darea plătită în oi; slujbaș al stăpânirii care număra oile în acest scop.
2. (în forma:
saegiu) furnizor de vite din Țările Române pentru măcelăria împărătească din Constantinopol.
3. persoană care îndeplinea diverse funcții la grajdurile domnești; comis, grăjdar.
4. (la pl.; reg.) flăcăii care, în noaptea din ajunul zilei sfântului Dumitru, merg din casă în casă jucând și cântând, în virtutea unei datini.
saigiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)saigíu (saigíi), s. m. –
1. Geambaș, furnizor de oi pentru sultan. –
2. (
Dobr.) Tînăr care umblă din casă în casă în ajunul zilei de Sfîntul Dumitru. –
Var. sa(i)egiu, saingiu. Tc. sayici (Șeineanu, II, 307). –
Der. saigi, vb. (a îndeplini funcția de saigiu);
saigie, s. f. (slujba de saigiu).
saigiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)saigíŭ și
saiegíŭ m. (turc.
saĭycy, cel ce numără oile ca să le taxeze). Perceptor care, supt Turcĭ, lua taxă după număru oilor. Pl. Flăcăĭ care, în noaptea din ajunu sfîntuluĭ Dumitru, umblă cîntînd (cu văluritu) pe la case pin unele sate din Dobrogea. – Și
saingiŭ.saigiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)saigíu (sa-i-) s. m.,
art. saigíul; pl. saigíi, art. saigíii (-gi-ii)saigiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SAIGÍU, saigii, s. m. Slujbaș al Porții Otomane care strângea în Țările Române darea plătită în oi;
p. ext. slujbaș al stăpânirii care număra oile în acest scop. [
Pr.:
sa-i-. —
Var.: (
înv.)
saegíu s. m.] — Din
tc. sayici.