rupt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUPT2, -Ă, rupți, -te, adj.,
s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦
Fig. Zdrobit, copleșit, sleit.
2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦
Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat.
3. Desprins (cu forța) din loc; smuls.
4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat.
II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual;
p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare. –
V. rupe.