ruminație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. – Din
fr. rumination, lat. ruminatio.ruminație (Dicționar de neologisme, 1986)RUMINÁȚIE s.f. 1. Rumegare.
2. (
Fig.) Frământare a unor idei obsedante. [Gen.
-iei, var.
ruminațiune s.f. / < fr.
rumination, lat.
ruminatio].
ruminație (Marele dicționar de neologisme, 2000)RUMINÁȚIE s. f. 1. ruminare, rumegat. 2. impulsiune de meditare nesfârșită, obositoare, pe o singură temă; persistență a unor idei, planuri obsedante. (< fr.
rumination, lat.
ruminatio)
ruminație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rumináție (rar)
(-ți-e) s. f.,
art. rumináția (-ți-a), g.-d. art. rumináției; pl. rumináții, art. rumináțiile (-ți-i-)ruminație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. — Din
fr. rumination, lat. ruminatio.