rumeguș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUMEGÚȘ s. n. (Colectiv) Deșeuri de lemn în formă de așchii mărunte, asemănătoare cu tărâțele, rezultate din tăierea lemnului cu ferăstrăul; rumegătură (
2). –
Rumega +
suf. -uș.rumeguș (Dicționar de argou al limbii române, 2007)rumeguș, rumegușuri s. n. (intl.) individ de cea mai joasă speță.
rumeguș (Dicționaru limbii românești, 1939)rumegúș n., pl.
urĭ. Sud. Rumegătură. – Și
-ăguș (est).
rumeguș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rumegúș s. n.rumeguș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUMEGÚȘ s. n. (Colectiv) Deșeuri de lemn în formă de așchii mărunte, asemănătoare cu tărâțele, rezultate din tăierea lemnului cu ferăstrăul; rumegătură (
2). —
Rumega +
suf. -uș.