rugător - explicat in DEX

rugător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

rugător (Dicționaru limbii românești, 1939)
rugătór, -oáre adj. (d. rog). Care cere cu umilință: o voce rugătoare.

rugător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rugătór adj. m., pl. rugătóri; f. sg. și pl. rugătoáre

rugător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rugător a. care se roagă: o voce rugătoare.

rugător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. — Ruga + suf. -ător.