ruga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUGÁ, rog, vb. I.
1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊
Expr. A ruga (pe cineva)
de toți dumnezeii (sau
cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva.
Te rog (sau
rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil.
A-și ruga moartea = a-și dori moartea.
A-i ruga (cuiva)
moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita.
2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea.
3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊
Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. –
Lat. rogare.ruga (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rugá (róg, rugát), vb. –
1. A implora. –
2. A cere, a solicita. –
3. A invita. –
Mr.,
megl.,
istr. rog. Lat. rǒgāre (Pușcariu 1472; REW 7361; Densusianu,
GS, II, 310),
cf. it. rogare, prov.,
cat.,
sp.,
port. rogar, v. fr. rover. –
Der. rugă, s. f. (rugăciune, implorare; petiție, cerere;
Trans.,
Olt., hram;
Mold.,
Trans., cruce, troiță);
rugăciune (
megl. rugăciuni),
s. f. (închinare, rugă), probabil direct din
lat. rǒgātiōnem (Pușcariu 1479; REW 7362),
cf. prov. roazó, fr. rovaison, port. pogações; rugăminte (
megl. rugămînt),
s. n. (rugă, cerere), probabil
pl. n. de la
rugămînt, interpretat ca
sing. f.,
cf. încălțăminte (după Pușcariu 1480, direct din
lat. rǒgāmentum);
rugător, adj. (care cere). – Din
rom. provine
săs. rugan, vb.ruga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rugá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
roágărugà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rugà v.
1. a cere cu respect, cu umilință:
te rog să mă ierți; 2. a implora divinitatea;
3. a face rugăciuni:
Domnului să ne rugăm. [Lat. ROGARE].
ruga (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUGÁ, rog, vb. I.
1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊
Expr. A ruga (pe cineva)
de toți dumnezeii (sau
cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva.
Te rog (sau
rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil.
A-și ruga moartea = a-și dori moartea.
A-i ruga (cuiva)
moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita.
2. Refl. (în practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea.
3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊
Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. —
Lat. rogare.